Personalitatea brandului

Diavolul nu e rău – e nesimțit! O descriere a SADDIC-ului.

Altfel spus, insensibil. Nu simte care sunt efectele faptelor lui asupra celor din jur, nu rezonează câtuși de puțin la suferința pe care o provoacă, este un sadic persistent și inconștient.

Când am citit minunatele cărți ale lui Iustin Panța – unde am găsit reformularea răului, așa cum am pus-o în titlu – am crezut că poetul, excesiv de delicat, taxează printr-o hiperbolă, proasta creștere, impolitețea, disprețul față de etichetă.

Abia zilele trecute am întâlnit acronimul SADDIC, expus excelent de către Ștefania Antone, senor trainer și consultant la Achieve Global. Într-un seminar organizat de ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), Ștefania a descris și a exemplificat atitudinile tipice ale celui lipsit de inteligență emoțională.

Șantaj
Amenințare
Devalorizare
Dominant/Dominat
Injoncțiune/Autoinjoncțiune
Culpabilizare

Cel care se teme se lasă cuprins de emoție, cel mai adesea emoții negative: frică, frustrare, furie, ură. În asemenea momente, vin la îndemână atitudini precum cele de mai sus.

Șantajul poate fi formulat sub forma “dacă (nu) A, atunci B” și ia forme diferite în funcție de context: familial, profesional, business, politică etc. Ce rămâne esențial este plasarea celuilalt într-o poziție limită, în care ar trebui să aleagă dintre două opțiuni indezirabile.

Amenințarea poate lua diverse forme, de la imprecisul “ai grijă, sunt cu ochii pe tine”, până la cele mai concrete formulări (“vom fi nevoiți să renunțăm la tine”,

Devalorizarea se manifestă prin expresii, replici sau gesturi menite să reducă importanța celuilalt sau a valorii (muncii) lui. “Tu niciodată nu…”, “La ce puteam să mă aștept de la tine?”, “Doar atâta?”, “E firesc, venind de la tine”.

Atitudinea de dominare se manifestă prin expresii de felul: “eu decid aici”, “pentru că așa spun eu”, “nu vreau să mai aud nimic” și este însoțită adesea de acceptarea situației – cel puțin momentan și declarativ – din partea celuilalt. Mai devreme sau mai târziu, deschis sau mascat, revolta este însă inevitabilă, iar relația escaladează în conflict.

Injoncțiunea se referă la impunerea unui anume comportament, iar uneori chiar a unei stări sau atitudini; comanda. “Nu te mai văita!”, “Lasă prostiile”, “Niciodată să nu mai faci așa ceva!”, “Învață!”, “Scrie!”, “Muncește!” etc. Autoinjoncțiunea presupune aplicarea unor asemenea ordine la nivel interior (“Fii tare!”, “Nu plânge!”, “Suferă, dacă vrei să reușești!”) și este cel mai adesea interiorizarea unor comenzi auzite de la persoanele influente din copilărie.

Culpabilizarea se manifestă prin plasarea responsabilității asupra celuilalt: “E vina ta!”, “Tu ar fi trebuit să…”, “De ce n-ai…”. Probabil cea mai agresivă formă de culpabilizare este “De câte ori ți-am spus…?”, pentru că adaugă la învinovățire devalorizarea (nu înțelegi), dominarea (eu stabilesc cum trebuie făcut) și injoncțiunea (eu dau ordinele aici) și este urmată aproape întotdeauna de șantaj “dacă nu…”) și amenințare (… atunci…!”).

Care sunt cele mai supărătoare fraze pe care le auziți – la serviciu, în familie, de la partener? Cel mai adesea, ele par venite direct din iad, nu-i așa? Ei bine, acum știm: ce ne enervează și ne doare cel mai tare nu e răutate, ci prostie, mai exact este lipsa de inteligență emoțională manifestată de cei de lângă noi. Sau chiar de către noi înșine!

Postat în , , , , , ,

Șefii sunt antipatici

Zilele trecute, unul dintre foștii mei colegi mi-a făcut onoarea să-mi scrie: “Pentru mine, cel puțin, tu rămâi un șef model. Un profesionist desăvârșit.” :oops: Întâmplarea face că tocmai citeam ceva pe tema asta.

Mai exact, cele 12 motive pentru care șefii sunt antipatici! OK, unii dintre ei! Sau unii dintre noi! Ideea e că avem 12 comportamente pe care, mai des sau mai rar, le afișăm cu toții. Nu sunt strict legate de șefi, dar atunci când apar la cei aflați în poziții de decizie, aceste comportamente sunt distrugătoare: pentru subalterni, pentru organizație și pentru șeful însuși.

(mai mult…)

Postat în , , , , ,

OPORTUNITATE. Cât de bine valorifici ocaziile favorabile?

Fiecare om are șansa lui. Sunt unii care se întâlnesc cu norocul la tot pasul, în vreme ce alții așteaptă cu anii, fără vreun rezultat. Acceptăm cu toții că, măcar din când în când, sunt trenuri care nu trebuie ratate.

Dar norocul și-l mai face și omul, zic cei mai optimiști. Tu cum te raportezi la șansă? Cât de des deschizi mailurile care îți promit marea OPORTUNITATE? Cât de des faci lucrurile altfel doar pentru a provoca destinul?

Citește mai departe!

Postat în , , , , , , ,

The Hunger Games: 10 lecţii de imagine personală

1 Rămâi în joc.
2 Ascultă-ţi stilistul.
3 Fă publicul să te iubească. Citește mai departe!

Postat în , , , , , , , , ,

Motanul încălţat – 40 de lecţii de imagine personală (II)

Copiilor (şi adulţilor) le plac poveştile cu animale fermecate, căpcăuni şi oameni obişnuiţi care reuşesc. O interpretare mai aproape de contextul în care C. Perrault a scris povestea vede în motanul încălţat “modelul secretarului burghez care îşi serveşte stăpânul cu fidelitate completă” (Jack Zipes [1988], Fairy Tales and the Art of Subversion). Am văzut deja că povestea prezintă un model de acțiune pentru PR-iști, cei care veghează asupra imaginii personale. Sunt însă şi alte învăţăminte pe care le putem descoperi, dacă ne plasăm în perspectiva creatorului de brand. Mai exact, haideţi să urmărim motanul încălţat în acţiune ca şi cum ar fi brandul tânărului stăpân. Citește mai departe!

Postat în , , , ,
Go to Top