Am lansat această întrebare într-o sală cu 250 de oameni. Și am primit două răspunsuri extreme. Mai întâi, reacția revoltat ingenuă: 1. “Deloc, pentru că e imoral”. Apoi, cinismul sfidător: 2. “Oricât de mult, atâta vreme cât nu sunt prins”. Tu ce răspuns ai?

Păstrează-ți opțiunea. Eu îți propun trei dimensiuni și o definiție care să te ajute să te orientezi între cele ce poți să faci și să spui pentru a fi mai bine văzut.

Faptele pot fi verificate
Mai întâi, firește, vorbim despre fapte, înțelese drept ceea ce s-a întâmplat, există sau a existat și poate fi verificat. Aici nu este loc pentru minciuni, pentru că faptele pot fi și, inevitabil vor fi verificate, mai devreme sau mai târziu. Declarații de genul “am absolvit Universitatea Standford (sic!)” pot distruge iremediabil o reputație, atunci când sunt contrazise de fapte. Este nivelul 0 al onestității și chiar al inteligenței: spune adevărul!

Mai mult. Fii foarte atent cu faptele pe care le invoci! O greșeală aici va fi cel mai probabil interpretată drept minciună sfruntată și te poate costa nemeritat. Vei fi adesea pus în situația de a comenta lucruri pe care nu le cunoști cu certitudine. Vorbește cu grijă și fii reținut.

Pe de altă parte, nu lăsa frica să te înțepenească. Amintește-și că există mereu recursul la dimensiunea superioară: sinceritatea. Un fals este cu adevărat o minciună doar atunci când autorul știe cum stau lucrurile de fapt, dar le prezintă inexact. Dacă este prost informat, indus în eroare sau incapabil de discernământ – chiar vinovat de toate aceastea – mai are o șansă: măcar a fost sincer…

Dincolo de adevărul convenabil
Sinceritatea este esențială în dimensiunea opiniilor. Simple vorbe sau declarații care nu pot fi verificate, fie pentru că se referă la evenimente prea îndepărtate sau prea intime pentru a putea invoca martori, fie pentru că descriu sentimente, emoții sau speranțe, inaccesibile în mod direct și fără greș. Aici e locul unde înfloresc minciunile, începând cu cele “albe” – mici neadevăruri pe care învățăm să le spunem pentru a proteja sensibilitățile celor din jur – și cu formulările politicoase menite să ungă mecanismul social.

Dar opinia este mai ales spațiul de desfășurare al sofismelor de tot felul și al logicii goale. Amintește cât mai des acțiuni, întâmplări, momente care pot dovedi ceea ce spui. Când vorbești despre talente, aptitudini sau abilități pe care le ai, povestește cum le-ai folosit, explică în ce fel și cui au fost de ajutor. Dacă (încă) nu ai ce povesti, ai încredere în forța de contaminare pe care convingerile tale o au asupra celorlalți. Dar și asupra ta! Pentru că, uneori, “minciunile” de astăzi sunt descrierea vizionară a realităților de mâine.

Autenticitate. O definiție.
Altfel spus, acționează astfel încât afirmațiile tale să capete bază în fapte! Credibilitatea ta se susține pe o dublă consecvență: 1. vorbele de azi trebuie să se țină cu cele de ieri și 2. vorbele trebuie nu doar să reflecte ceea ce ai făcut, dar și să lumineze ceea ce faci de aici înainte. Fiecare vorbă îți pregătește următoarele acțiuni, restrângând din variantele posibile.

Alis are dreptate când vorbește despre “presiunea extraordinară” pe care o pune asupra ta imaginea despre tine (a altora sau chiar a ta). Cu cât mai bine desenată imaginea personală, cu atât mai fermă este constrângerea asupra omului sursă-suport. Alis descrie așa-numita “capcană a ego-ului”

– dorința de a mă ridica cu orice preț la nivelul așteptărilor mă va determina să-mi neg sau ascund vulnerabilitățile, greșelile, fricile, slăbiciunile

și se teme că aceasta duce la lipsă de autenticitate.

Dar presiunea imaginii este parte din viață și abia răspunsul la această presiune este un test de autenticitate. Ce va face Alis? Își va ascunde greșelile, fricile, slăbiciunile? Ce facem, fiecare dintre noi? Primul pas – temerea împărtășită – este încurajator, pentru că autenticitatea nu are de-a face neapărat cu naturalețea sau intuitiviul nemediat. E mai degrabă un simptom al civilizației și ține mai mult de disciplină interioară, decât de o exprimare neîngrădită a pornirilor.

Să trăiești autentic înseamnă să faci de fiecare dată numai ceea ce poți povesti cu sinceritate.