Posteritate
iLIKE
Zilele trecute am condus juriul care a premiat cel mai bun film studențesc al anului I de la Comunicare și Relații Publice. Am spus atunci, în prezentare, două vorbe despre mine, despre ce am făcut în anii din urmă la Money Channel și la Realitatea TV. Mă gândeam cât de puțin a rămas din tot acest timp: câteva filmulețe, niște poze și un loc în memoria câtorva oameni. Ce relevanță pot avea pentru acești studenți, care la momentul respectiv aveau probabil cu totul alte preocupări decât să urmărească presa “quality”? Ce anume poți face astăzi astfel încât să-și păstreze un sens și un impact câțiva ani mai târziu?
5 (+1) lecţii de la Steve Jobs
Fondatorul şi sufletul companiei Apple a fost ieri omul zilei, la nivel global. Din multe câte s-au spus despre el am ales câteva idei care explică în oarece măsură de ce Steve Jobs suscită atâta interes şi pasiune. Sunt în acelaşi timp câteva lecţii de administrare a imaginii personale, extrase din experienţa unui om care a valorificat maximal expunerea şi influenţa personală. Citește mai departe!
Comentarii recente