Branding personal
Cât de mult poți minți pentru o imagine bună?
Am lansat această întrebare într-o sală cu 250 de oameni. Și am primit două răspunsuri extreme. Mai întâi, reacția revoltat ingenuă: 1. “Deloc, pentru că e imoral”. Apoi, cinismul sfidător: 2. “Oricât de mult, atâta vreme cât nu sunt prins”. Tu ce răspuns ai?
Ce te împiedică să fii un șef mai bun
Zilele trecute am vorbit despre comportamentele nocive ale șefilor. Fiecare dintre ele este semnul unei slăbiciuni de caracter și a fost identificat dintr-o perspectivă mai degrabă etică, decât pragmatică. Altfel spus, “șeful bun” este mai aproape de rai și este probabil un om fericit, iubit și respectat de cei din jur. Dar, cum observa și Monica, bunele relații personale nu garantează nici succesul organizației pe care o conduci și nici viitorul tău ca șef. Deși…
Șefii sunt antipatici
Zilele trecute, unul dintre foștii mei colegi mi-a făcut onoarea să-mi scrie: “Pentru mine, cel puțin, tu rămâi un șef model. Un profesionist desăvârșit.” Întâmplarea face că tocmai citeam ceva pe tema asta.
Mai exact, cele 12 motive pentru care șefii sunt antipatici! OK, unii dintre ei! Sau unii dintre noi! Ideea e că avem 12 comportamente pe care, mai des sau mai rar, le afișăm cu toții. Nu sunt strict legate de șefi, dar atunci când apar la cei aflați în poziții de decizie, aceste comportamente sunt distrugătoare: pentru subalterni, pentru organizație și pentru șeful însuși.
OPORTUNITATE. Cât de bine valorifici ocaziile favorabile?
Fiecare om are șansa lui. Sunt unii care se întâlnesc cu norocul la tot pasul, în vreme ce alții așteaptă cu anii, fără vreun rezultat. Acceptăm cu toții că, măcar din când în când, sunt trenuri care nu trebuie ratate.
Dar norocul și-l mai face și omul, zic cei mai optimiști. Tu cum te raportezi la șansă? Cât de des deschizi mailurile care îți promit marea OPORTUNITATE? Cât de des faci lucrurile altfel doar pentru a provoca destinul?
Ce să spun despre mine – 4 filtre
Am constatat în mai multe rânduri cum mulţi dintre cei interesaţi de administrarea imaginii personale au probleme nu atât în comunicarea informaţiilor, ci îndeosebi în selectarea acelor informaţii care merită a fi transmise. Aşadar nu atât CUM, cât mai ales CE. Unii dintre noi suntem paralizaţi de lipsa informaţiilor relevante: “Ce pot să spun eu despre mine? Nu am făcut/nu fac nimic într-atât de important încât să merite a fi comunicat.” Alţii, dimpotrivă, suntem blocaţi în selecţie: “Am atâtea lucruri de spus şi nu ştiu cum să aleg ceea ce e esenţial, ceea ce e urgent, ceea ce e bine a face cunoscut mai întâi.” Între cele două extreme, întâlnim toate formele de reticenţă şi amânare.
Comentarii recente