Altfel spus, insensibil. Nu simte care sunt efectele faptelor lui asupra celor din jur, nu rezonează câtuși de puțin la suferința pe care o provoacă, este un sadic persistent și inconștient.

Când am citit minunatele cărți ale lui Iustin Panța – unde am găsit reformularea răului, așa cum am pus-o în titlu – am crezut că poetul, excesiv de delicat, taxează printr-o hiperbolă, proasta creștere, impolitețea, disprețul față de etichetă.

Abia zilele trecute am întâlnit acronimul SADDIC, expus excelent de către Ștefania Antone, senor trainer și consultant la Achieve Global. Într-un seminar organizat de ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), Ștefania a descris și a exemplificat atitudinile tipice ale celui lipsit de inteligență emoțională.

Șantaj
Amenințare
Devalorizare
Dominant/Dominat
Injoncțiune/Autoinjoncțiune
Culpabilizare

Cel care se teme se lasă cuprins de emoție, cel mai adesea emoții negative: frică, frustrare, furie, ură. În asemenea momente, vin la îndemână atitudini precum cele de mai sus.

Șantajul poate fi formulat sub forma “dacă (nu) A, atunci B” și ia forme diferite în funcție de context: familial, profesional, business, politică etc. Ce rămâne esențial este plasarea celuilalt într-o poziție limită, în care ar trebui să aleagă dintre două opțiuni indezirabile.

Amenințarea poate lua diverse forme, de la imprecisul “ai grijă, sunt cu ochii pe tine”, până la cele mai concrete formulări (“vom fi nevoiți să renunțăm la tine”,

Devalorizarea se manifestă prin expresii, replici sau gesturi menite să reducă importanța celuilalt sau a valorii (muncii) lui. “Tu niciodată nu…”, “La ce puteam să mă aștept de la tine?”, “Doar atâta?”, “E firesc, venind de la tine”.

Atitudinea de dominare se manifestă prin expresii de felul: “eu decid aici”, “pentru că așa spun eu”, “nu vreau să mai aud nimic” și este însoțită adesea de acceptarea situației – cel puțin momentan și declarativ – din partea celuilalt. Mai devreme sau mai târziu, deschis sau mascat, revolta este însă inevitabilă, iar relația escaladează în conflict.

Injoncțiunea se referă la impunerea unui anume comportament, iar uneori chiar a unei stări sau atitudini; comanda. “Nu te mai văita!”, “Lasă prostiile”, “Niciodată să nu mai faci așa ceva!”, “Învață!”, “Scrie!”, “Muncește!” etc. Autoinjoncțiunea presupune aplicarea unor asemenea ordine la nivel interior (“Fii tare!”, “Nu plânge!”, “Suferă, dacă vrei să reușești!”) și este cel mai adesea interiorizarea unor comenzi auzite de la persoanele influente din copilărie.

Culpabilizarea se manifestă prin plasarea responsabilității asupra celuilalt: “E vina ta!”, “Tu ar fi trebuit să…”, “De ce n-ai…”. Probabil cea mai agresivă formă de culpabilizare este “De câte ori ți-am spus…?”, pentru că adaugă la învinovățire devalorizarea (nu înțelegi), dominarea (eu stabilesc cum trebuie făcut) și injoncțiunea (eu dau ordinele aici) și este urmată aproape întotdeauna de șantaj “dacă nu…”) și amenințare (… atunci…!”).

Care sunt cele mai supărătoare fraze pe care le auziți – la serviciu, în familie, de la partener? Cel mai adesea, ele par venite direct din iad, nu-i așa? Ei bine, acum știm: ce ne enervează și ne doare cel mai tare nu e răutate, ci prostie, mai exact este lipsa de inteligență emoțională manifestată de cei de lângă noi. Sau chiar de către noi înșine!