Zilele trecute am condus juriul care a premiat cel mai bun film studențesc al anului I de la Comunicare și Relații Publice. Am spus atunci, în prezentare, două vorbe despre mine, despre ce am făcut în anii din urmă la Money Channel și la Realitatea TV. Mă gândeam cât de puțin a rămas din tot acest timp: câteva filmulețe, niște poze și un loc în memoria câtorva oameni. Ce relevanță pot avea pentru acești studenți, care la momentul respectiv aveau probabil cu totul alte preocupări decât să urmărească presa “quality”? Ce anume poți face astăzi astfel încât să-și păstreze un sens și un impact câțiva ani mai târziu?

vadvd

Am găsit un răspuns, după ce am văzut – cu atenția judecătorului! – 12 filme scurte, realizate în echipe de 8-9 oameni, de către peste 100 de studenți. Filme cu temă impusă, dar generoasă: comunicarea. Subiectele au fost foarte diverse (teatru, cancer, carieră vs familie, prejudecăți interculturale, vină, ratare), la fel genurile abordate (documentar, comedie, dramă, sketch TV etc).

Producția a variat mult, de la minute întregi de ecran negru și sunet neinteligibil, până la virtuozitate în filmare și montaj. Iar exercițiul didactic a fost unul reușit pentru că Valentin Perciun – coordonatorul proiectului – își propusese ca, la finalul cursului său, studenții să cunoască și să poată folosi instrumentarul comunicării audio-video.

A fost chiar mai mult decât atât. În câteva rânduri, eforturile cineaștilor de ocazie – aflați, atenție!, la prima asemenea încercare și într-un proiect de grup de asemenea complexitate – au reușit să mă atragă dincolo de obervațiile tehnic-exterioare și să-mi pună dinainte probleme reale (de exemplu, filmele Teatru și Trăiește!). Este și cazul filmului iLIKE, un thriller care exprimă o temere și pune o problemă: nu cumva socializăm prea mult în mediul virtual?

Sunt multe filme și texte pe această temă. Doar căutați în Google cu “what if facebook was real life” pentru a vă face o idee! Fără să subscriu la sentiment, observ cât de spectaculos este în iLIKE siguranța cu care se construiește povestea pentru a transmite această stare. Nu se rătăcește și acumulează tensiunea fără greș până la final, folosindu-se cu dibăcie de montaj (ritm, tranziții, perspective etc), de sunet, de măști și de jocul actorilor.

Merită să-l vedeți!

Și să notăm câteva nume: Alexandra Bratu, Dana Bratu, Cristina Brătulea, Georgiana Buf, Claudia Buleandră, Daniela Capră, Diana Catinca, Andreea Chimbeschi, Mădălina Ciobanu.

Până la urmă, peste un an sau mai mulți, din această emoție, din acest efort, din acestă reușită vor mai rămâne câteva filmulețe, niște poze și un loc în memoria câtorva oameni.

Nu e deloc puțin.