Fiecare om are șansa lui. Sunt unii care se întâlnesc cu norocul la tot pasul, în vreme ce alții așteaptă cu anii, fără vreun rezultat. Acceptăm cu toții că, măcar din când în când, sunt trenuri care nu trebuie ratate.

Dar norocul și-l mai face și omul, zic cei mai optimiști. Tu cum te raportezi la șansă? Cât de des deschizi mailurile care îți promit marea OPORTUNITATE? Cât de des faci lucrurile altfel doar pentru a provoca destinul?

Unde te regășești mai degrabă?

RESEMNAT: Fiecare om are șansa lui.

FEBRIL: Sunt trenuri care nu trebuie ratate.

ÎNCREZĂTOR: Norocul și-l mai face și omul.

Îți propun o evaluare mai amănunțită decât cea de mai sus. Un chestionar care să-ți arate cât și în ce fel ești dispus să primești ceea ce ți se dă, de oriunde vine: de la divinitate, soartă, destin etc. Oricum numim instanța pe care o facem responsabilă de ordinea sau haosul din viețile noastre, “darurile” vin sub forma unor întâmplări sau întâlniri.

Ce faci în fața unui eveniment pe care nu îl înțelegi cu totul? Ce tip de acțiune sau de indiferență arăți? Cum te poziționezi în fața unei promisiuni neclare?

Atenție!
Nu vorbim despre promisiuni concrete și banale: “Vei slăbi 10 kg în 4 săptămâni”, “Vei câștiga X euro pe lună” etc. Acestea sunt angajamente personalizate, care pot fi detaliate într-un contract și la limită, se pot clarifica la tribunal.

Vorbim despre promisiuni existențiale, despre deschideri de viață. Acestea sunt formulate mai degrabă conjunctiv, ca acțiuni sau situații posibile, realizabile. “Să pornesc afacerea mea”, “Să-mi schimb locul de muncă sau domeniul de activitate”, “Să învăț o limbă străină”, “Să cunosc mai mulți oameni”, “Să merg pe mâna lui…”. Cel mai adesea sunt deschideri stârnite de ceva exterior, sunt provocări cu aura unor crize. Devin promisiuni doar în măsura în care sunt asumate personal, adică resimțite ca oportunități de schimbare, de evoluție, de creștere individuală.

În cea mai recentă carte a sa, Andrei Pleșu analizează mai multe parabole hristice, pentru a descoperi 10 posibile raportări în relația de comunicare dintre cel care vorbește și publicul său. Firește că în textul biblic (și în analiza lui Pleșu) miza depășește stricta comunicare (emițător-receptor șamd….), iar modelele de raportare la Cuvântul lui Iisus sunt în fapt modele de poziționare existențială. În care atitudine te regăsești mai des? 

agresivitatea gregară (refuzul ofensiv, suprimarea autorității)

abuzul spiritului critic (cârcoteala fără sfârșit, analiza prost dispusă, non-implicarea)

presiunea grijilor imediate (lipsa de timp, lipsa de disponibilitate mentală și emoțională)

exaltarea pasageră (superficialitatea, consimțirea facilă, disponibilitatea excesivă, acordul grăbit)

obtuzitatea mentală (prostia, neînțelegerea, neatenția, lipsa de discernământ)

disponibilitatea (încrederea, răbdarea, ritmul)

așteptarea activă (atenția plină de grijă, “amplasamentul de demaraj”)

asediul curajos (îndrăzneala, perseverența în a afirma adevărul)

receptivitatea ofensivă (creativitatea și riscul)

generozitatea totală

 

Iată chestionarul:

OPORTUNITATE

 

Și recomandarea de lectură:

Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste [Humanitas, 2012]