Eram copil încă atunci, la începutul anilor ’90, când am câştigat un concurs organizat de un post de radio. Premiul consta într-o scurtă participare în emisiune şi şansa de face o dedicaţie, în direct. Am ales să propun o dedicaţie pentru tatăl meu, un cântec lăutăresc, al lui Zavaidoc, dacă nu mă înşel. Ştiam că ies, cu cântecul în cauză, din stilul rock clasic al postului, un stil promovat cu destulă morgă snob-elitistă! Piesa aceea – pe care astăzi abia dacă mi-o mai amintesc – avea însă, într-un mod discret şi neaşteptat, ceva foarte rock: o succesiune de acorduri, un riff, o schimbare de tonalitate… Speram/credeam că propunerea mea li se va părea interesantă DJ-ilor aşa că mi-am asumat un soi de experiment… deşi nu pe de-a-ntregul. Pentru că am intrat în sediul postului de radio – un templu al rockului clasic de anii ’70-’80 – cu discul semnat Zavaidoc (“Vade retro Satana!”) ascuns într-o copertă a unui album T. Rex!

Piesa n-a intrat pe post, pentru că băiatul de la butoane a refuzat să întineze puritatea stilistică a postului cu deşeuri din zona populară/lăutărească/ţigănească… Lucrurile s-au mai schimbat de atunci, în sensul în care eclectismul stilistic a ajuns trendy, iar a asculta electro-gipsy, de exemplu, este acum un semn al rafinamentului muzical. Rămâne însă neschimbată tensiunea care opune, în plan simbolic, abordările fundamentaliste de tipul rock vs manele.

Mi-am amintit de povestea cu Zavaidoc, citind un articol al lui Alexandru Negrea, despre Ce aşteptări creează titulatura de blogger de top. Este în fapt o listă scurtă de criterii obligatorii în relaţia cu marii plătitori de publicitate, venită din partea unui blogger care are şi perspectiva corporate. Nişte must-uri, cum ar veni :) :

1. Să ai abilităţi de comunicare şi public speaking
2. Să fii proactiv în materie de idei de campanii şi orice fel de colaborări cu brandurile
3. Să fii diplomat (“Mârlănia, misoginismul şi glumele proaste sunt a total turn off…”, A.N.)
4. Vestimentaţia (ex. să porţi cămaşă când susţii o prezentare)

Punctul 4. a suscitat cele mai multe comentarii pe blogul lui Alex! Dar şi celelalte comentarii (legate de abilităţile de vorbire în public, de exemplu) s-au plasat în alternative iremediabile.

Denisa zice: “Sunt oameni pe care pur şi simplu nu ţi-i poţi imagina la costum sau măcar la cămaşă. [...] Îi iei ca atare sau te aştepţi să vezi toţi A-listerii puşi la patru ace, ca nişte roboţei, de nu-i mai poţi deosebi decât după burtă sau chelie?”

Ruxa zice: “La aia cu vestimentatia nici eu nu sunt neaparat de acord. Pana la urma, ca tot vorbim de brand personal, lasa-l sa fie personal si brand si din punctul asta de vedere, al vestimentatiei. e (tot) o declaratie, nu o uniforma :) ”

În acest caz, tensiunea fundamentalistă opune opţiunile ireductibile: Fit In vs Stand Out. Adaptează-te! vs Ieşi în evidenţă!

Ce alegi? Nu poţi avea realmente o identitate, dacă accepţi postura de “roboţel la patru ace”, dar nici nu poţi intra în liga mare fără cămaşă, costum, sacou etc… Sigur, fiecare alege. Dar aparent e inevitabilă o renunţare, un sacrificiu. Fie renunţ la o parte din ceea ce sunt, fie renunţ la o parte din ceea ce aş putea fi (oportunităţi, contacte, contracte, bani).

Putem ieşi din acest blocaj dacă înţelegem relaţia individ-grup în dinamica ei. Mai exact, fiecare dintre noi este, în fiecare moment, parte a unor grupuri diferite, cu standarde de etichetă, vestimentaţie şi discurs diferite. Fiecare asemenea grup exercită o presiune considerabilă în sensul menţinerii status-quo-ului, a situaţiei existente, astfel încât grupul să poată continua să existe ca atare.

Suntem totodată, în fiecare moment, mai aproape sau mai departe de a intra într-un grup nou.

1. O nouă afiliere presupune o punere în acord a individului cu grupul. Forţa grupului este cel mai adesea mai mare decât cea a individului (frustrări vizibile vin din partea unor oameni care nu reuşesc să pătrundă într-un grup, iar lideri paraşutaţi la conducerea unor grupuri – cu mare autoritate simbolică şi influenţă, aşadar – sfârşesc prin a fi expulzaţi, dacă nu se pun în acord cu grupul). Gradul de inerţie al grupului este în general mai mare, în vreme ce individul are mai multă disponibilitate la schimbare. Cel mai adesea oamenii caută grupurile, şi nu invers.

Din toate aceste motive, este nerealist să porneşti la drum cu ideea de a schimba grupul în care vrei să intri. “Bună ziua, stimaţi bancheri, sunt blogger de succes, vă invit să renunţaţi la cămaşă. Eu nu port aşa ceva!” Alegerea corectă, în acest stadiu este Fit In – Adaptează-te şi fă-te acceptat!

2. Atunci când eşti deja parte a grupului apare posibilitatea (dacă nu chiar obligaţia!) de a te diferenţia, în interiorul standardelor comune. Exemplul cel mai clar este faimosul Busu (Florin Busuioc, actor şi prezentator meteo la ProTV). Omul şi-a construit o foarte puternică identitate vizuală, apărând pe post, în fiecare zi, cu cele mai fistichii (uneori ridicole) vestimentaţii. Busu este memorabil pentru că deşi rămâne parte a unui sistem simbolic (ProTV – spectacolul ştirilor!) şi a unui grup (oameni de televiziune), iese programatic din tiparul prezentatorului de ştiri (meteo). Este un exemplu tipic de Stand Out – Fii diferit!

3. În fine, descoperim că dilema “cu costum – fără costum” este de fapt o trilemă! Pentru că există şi opţiunea/strategia de a crea un grup, în care impui propriile standarde. Aici strigătul de luptă este Set the Trend – Impune tendinţa! Este nivelul superior, în care te detaşezi de grup, devii model şi îl modifici prin schimbările pe care le produci în fiecare dintre membrii grupului. Un exemplu frivol, dar elocvent, este frenezia vestimentară introdusă de o trupă efemeră precum Kriss Kross (vă mai amintiţi de pantalonii purtaţi invers?!). Tot la fel stau lucrurile cu ochelarii John Lennon sau cu frizura Elvis Presley. Ca să rămânem numai la chestiuni ţinând de înfăţişare, pentru că acelaşi proces este evident şi la alte paliere ale imaginii publice personale, de la discurs, la comportament sau valori (ex. “stilul Esca”, “stilul Vadim”, “stilul Băsescu”)

În concluzie, alegerea strigătului de luptă este o opţiune strategică:

Fit In – Adaptează-te şi fă-te acceptat!
Stand Out – Fii diferit şi ieşi în evidenţă!
Set the Trend – Impune tendinţa şi atrage aderenţi!

Este o decizie în care trebuie să ţinem cont de vârsta relaţiei de afiliere individ-grup şi de dinamica pe care o avem în vedere.

Fundamentalismul simbolic este până la urmă o formă de imobilism, prin faptul că presupune afilierea exclusivă la un anume grup. E un refuz al şansei la evoluţie din partea individului în cauză. Eu merg pe cartea metisajului simbolic; cred că valoarea socială a unui individ creşte atunci când este nod activ, simultan, în cât mai multe reţele sociale.

PS
Aici e cântecul lui Zavaidoc.