Motanul încălţat – 40 de lecţii de imagine personală (II)
Copiilor (şi adulţilor) le plac poveştile cu animale fermecate, căpcăuni şi oameni obişnuiţi care reuşesc. O interpretare mai aproape de contextul în care C. Perrault a scris povestea vede în motanul încălţat “modelul secretarului burghez care îşi serveşte stăpânul cu fidelitate completă” (Jack Zipes [1988], Fairy Tales and the Art of Subversion). Am văzut deja că povestea prezintă un model de acțiune pentru PR-iști, cei care veghează asupra imaginii personale. Sunt însă şi alte învăţăminte pe care le putem descoperi, dacă ne plasăm în perspectiva creatorului de brand. Mai exact, haideţi să urmărim motanul încălţat în acţiune ca şi cum ar fi brandul tânărului stăpân.
10 lecţii despre Brand
1. Brandul se moşteneşte (măcar în parte ).
“A fost odată un morar care le-a lăsat moştenire celor trei fii ai săi moara, măgarul şi motanul.”
Fratele cel mare primeşte moara şi devine morar, fratele mijlociu primeşte măgarul şi devine cărăuş. Fiul cel mic primeşte motanul tatălui său şi pentru că ştie să-l bine folosească devine marchiz şi ginerele regelui!
Ar fi interesant de ştiut de ce morarul-tată nu s-a folosit de motanul fermecat!? Probabil pentru că brandul devine vizibil şi util numai celui căruia i se potriveşte, îl vrea şi ştie cum să se folosească de el.
2. Brandul tău acţionează pentru tine şi independent de tine, odată ce i-ai acordat încrederea şi i-ai dat libertate de mişcare.
“Când îşi văzu dorinţa îndeplinită, motanul îşi trase cu multă bărbăţie cizmele şi-şi puse sacul în spinare.”
3. Brandul este competent…
“[...] motanul se duse de-a dreptul într-o crescătorie de iepuri. Îşi puse în sac tărâţe şi lăptuci şi se întinse ca şi cum ar fi mort, aşteptând ca vreun iepure tânăr să intre de bună voie în sac, ca să se înfrupte din ce era acolo.”
4. … şi insistent…
“Motanul ţinu din nou sacul deschis şi, când nişte potârnichi nimeriră înăuntru, trase băierele desagii şi le prinse pe amândouă.”
5. … şi inteligent …
“[...] ‘Mi s-a mai povestit’, spuse motanul căpcăunului, ‘că puteţi lua şi înfăţişarea celor mai mici animale, de exemplu vă puteţi preschimba în şobolan sau chiar în şoarece, ceea ce nu-mi prea vine a crede.’”
6. … şi curajos, într-un mediu extrem de competitiv.
“Însă, de îndată ce căpcăunul se preschimbă într-un şoricel, motanul nu mai stătu nicio clipă pe gânduri: sări pe el şi-l înghiţi dintr-o singură suflare.”
7. Brandul tău vorbeşte despre tine atunci când nu eşti prezent.
“‘Sire, v-am adus un iepure din partea nobilului meu stăpân, marchizul de Carabas’ (pentru că acesta era titlul pe care motanul binevoise să-l acorde stăpânului său).”
8. Brandul vorbeşte diferit, în funcţie de public.
“Motanul merse înainte, ameninţând ţaranii întâlniţi pe câmp: ‘Oameni buni, dacă nu veţi spune că păşunea pe care o cosiţi este a marchizului de Carabas, va fi vai şi amar de voi.’”
“Motanul fu condus chiar în apartamentul Majestăţii Sale, în faţa căruia făcu o plecăciune adâncă şi vorbi.”
9. Brandul îţi bine pregăteşte intrarea în scenă.
“Regele îl primi [pe marchizul de Carabas] cu cea mai înaltă curtoazie.”
10. Brandul defineşte succesul şi îl face posibil.
Motanul încălţat îl ajută pe tânăr
- să identifice un obiectiv (“marchizul de Carabas”) accesibil, chiar dacă aparent imposibil.
- să-şi pună în valoare atributele forte, din perspectiva obiectivului
- să atingă obiectivul (să devină marchiz şi ginerele regelui).
Pentru cei care nu-şi mai amintesc povestea, iată aici versiunile pe care le-am folosit eu: